Alexandru Maxim trece printr-un moment foarte bun din punct de vedere spotiv de când a ajuns la Gaziantep, iar acum a vorbit despre o posibilă plecare de la gruparea din Turcia.
Internaționalul român are 9 goluri în 18 meciuri jucate pentru Gaziantep și susține că nu a avut timp să discute cu impresarii lui în legătură cu o posibilă plecare de la gruparea din Turcia, dar că va avea în vedere acest lucru la finalul sezonului 2020 – 2021.
Alexandru Maxim recunoaște că se simte foarte bine la Gaziantep și este de părere că merge pe un drum foarte bun, dar în vară va discuta cu agenții săi în legătură cu ceea ce îl așteaptă pe viitor.
„Nu m-am preocupat să zic aşa de lucrul acesta. Având în vedere că jucăm din 3 în 3 zile nu prea am timp să discut despre lucrurile acestea cu agenţii mei. Am pornit la un drum aici, cred că suntem pe un drum bun, vreau să continui pentru că consider că putem să facem figură frumoasă anul acesta aici la Gaziantep.
Avem o echipă bună, avem stabilitate din acest pucnt de vedree, pentru că toţi jucătorii sunt mulţumiţi şi îmi doresc să termin sezonul aici, să terminăm foarte bine sezonul, de ce nu să fim surpriza campionatului, iar din vară vom vedea ce se va întâmpla având în vedere că mai îmi rămâne un an de contract”, a spus Alexandru Maxim pentru Telekom Sport.
Alexandru Maxim a ajuns la Gaziantep pe 28 ianuarie 2020, după ce ultima dată a jucat pentru Mainz 05. Acesta a fost cedat definitiv la formația din Turcia pe 11 august 2020 și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER